Aniversare trista pentru Dinamo la implinirea a 66 de ani de la infiintare! Ziua in care ar fi trebuit sa fie omagiate marile performante ale acestui club simbol pentru fotbalul si sportul romanesc, actionarul majoritar Ionut Negoita, anunta printr-o scrisoare publica, inceperea procedurilor de intrare in insolventa! Acesta a inaintat oficial cererea catre Tribunal, iar daca va fi acceptata, Dinamo va sta la mana unui administrator judiciar si a creditorilor.
Conform lui Negoita, vina exclusiva pentru situatia in care s-a ajuns, apartine fostei administratii Borcea-Badea, care in momentul cedarii clubului, i-ar fi ascuns o datorie de peste 20 de milioane de euro! Seful din Stefan cel Mare, sustine ca a aflat de imensa datorie, in urma unui audit financiar facut la cererea unui investitor strain, pe care Negoita ar fi vrut sa-l aduca langa el la Dinamo.
Argumentele acestea sunt insa privite cu indoiala de majoritatea oamenilor de fotbal, care pe buna dreptate, nu reusesc sa inteleaga de ce acest audit nu a fost facut in momentul cumpararii echipei, mai ales ca era cunoscut faptul ca Dinamo este un club cu datorii!?!
Situatia rusinoasa in care a ajuns unul dintre cele mai mari branduri ale fotbalului romanesc, nu a fost trecuta cu vederea, starnind reactii atat din partea fostilor dinomovisti, cat si din partea altor persoane care au sau au avut legaturi cu fenomenul fotbalistic. Exista oameni precum Marian Iancu, care dupa o analiza economica echilibrata, sar in apararea lui Negoita considerand ca insolventa este singura sansa de reabilitare a lui Dinamo si ca astfel de situatii apar in viata fiecarei “persoane juridice“… .
Dar exista si oameni (foarte multi oameni), pentru care Dinamo nu este o “persoana“ fie ea si juridica… oameni pentru care Dinamo nu este doar un studiu de caz pentru studentii de la stiinte economice, ci este un spirit invingator! Ei identifica Dinamo cu acea echipa care odata impresiona in Europa, cu singura echipa din tara care o face pe Steaua sa tremure si reprezinta unul din motivele pentru care tin capul ridicat!
Pentru astfel de oameni, precum Mircea Lucescu, care au creat “spiritul Dinamo“, dar si pentru milioanele de suporteri care platesc abonamente TV pentru a vedea un Dinamo invingator si nu unul umilit, situatia in care se gaseste astazi echipa lor, este sinonima cu rusinea! O rusine pe care se vad obligati sa o poarte desi nu o merita!
Daca am simplifica istoria, punand intr-o parte eroii si in cealalta tradatorii, in ochii dinamovistilor adevarati, Badea, Borcea si Negoita, ar face parte cu siguranta din cea de-a doua categorie! Asta pentru ca numai lasii fug de responsabilitate si cauta circumstante atenuante insuccesului!
Facebook
Twitter
RSS