Astazi (miercuri, 23 iulie 2014), au intrat in vigoare prevederile din Monitorul Oficial care aduc o serie de noi reguli ce urmeaza a fi respectate de toti cei care vor sa devina soferi. Printre acestea, se numara obligativitatea fiecarui canditat de a anexa la dosar un nou document, acesta constand intr-o declaratie pe propria raspundere cu privire la cetatenie, masura adoptata pentru combaterea turismului ilegal de permise de conducere in Uniunea Europeana. De asemenea, conform AvocatNet.ro, fata de modul in care se desfasura proba practica pentru obtinerea permisului de conducere (traseul), noile reglementari legislative, vin cu schimbari semnificative, fiind cerute cunostinte mult mai ample decat pana acum.
[ads2]
Legea intrata astazi in vigoare, ii priveste direct pe candidatii care doresc sa obtina permisul de conducere pentru categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D si DE. Acestea vor trebui sa controleze elementele de securitate legate de incarcarea autovehiculului (obloanele de incarcare, mecanismul de incarcare, caroseria remorcii, sistemul de inchidere al cabinei, modul de incarcare sau fixarea incarcaturii), sa controleze mecanismul cuplare si conexiunile instalatiei de franare si instalatiei electrice si de asemenea sa verifice cu ajutorul aparaturii de la bord sau a comenzilor autovehiculului, functionalitatea mecanismului de directie, a instalatiei de franare si acelei de ungere/racire, a luminilor, semnalizarilor si avertizorului sonor.
Pe langa cele mai sus prezentate, fiecare candidat la obtinea carnetului de sofer pentru categoriile amintite anterior, va trebui totodata sa verifice vizual starea anvelopelor, fixarea rotilor, starea aparatoarelor de noroi, a elementelor suspensiei, a rezervoarelor de aer, parbrizului, ferestrelor si stergatoarelor, a fluidelor, a blocurilor de lumini, existenta trusei medicale, a triunghiurilor reflectorizante, a stingatorului de incendiu si nu in ultimul rand, trebuie sa cunoasca si sa urmareasca aparatura de bord, inclusiv aparatura de inregistrare a activitatii conducatorului auto, asa cum este ea definita conform Regulamentului (CCE) nr. 3821/85.
Sursa: Observator.tv
Facebook
Twitter
RSS