Trebuie spus ADEVARUL: Cele peste 600 000 de case din localităţile germane din Ardeal şi Banat, sunt ale saşilor şi şvabilor. De când sunt întors acasă la Cluj, este cel puţin a zecea oară când dedic un articol germanilor de la noi. Este vorba de cea mai mare întâlnire, 15 000 ca număr de participanţi, a saşilor din Transilvania. Întalnirea va începe pe data de sâmbătă, 5 august, 2017, la Sibiu. Va fi prezent şi Preşedintele României, Klaus W. Johannis. Pot să participe însă toţi cei care iubesc Ardealul şi Banatul şi istoria acestui ţinut binecuvântat.
De mai bine de 20 de ani apar sporadic articole, interviuri cu, şi despre germanii care s-au hotărât să se întoarcă în Transilvania. Numărul celor reveniţi este în creştere. Mai mult, apar din ce în ce mai des cazuri de germani întorşi, care nu s-au născut aici, dar a căror parinţi sau bunici sunt originari din Transilvania.
Fără germanii din Ardeal şi Banat noi nu am fi putut exista pe aceste meleaguri. Ce diferenţiază acest grup etnic de celelalte etnii de la noi, este perseverenţa lor în sute de ani. Saşii din zona Sibiului de 800 de ani. Au lăsat în urmă o întreagă civilizaţie. Iar plecarea lor în masă a constituit o pierdere de ne recuperate pentru noi, Ardeal si Banat.
De ce au plecat ? Se vor întoarce în Transilvania ? Bisericile fortificate ale saşilor sunt opere de artă unicat în Europa şi în lume. Cei despre care citim sau ştim că sunt reveniţi, ne sunt dătători de speranţă pentru un Ardeal şi Banat NORMAL şi PROSPER.
Facebook
Twitter
RSS