Pruncii, Pizza si vasluienii!!! Aventura Vasluiului s-a terminat cum nu se poate mai frumos !

Cata apa trece pe Barlad, atata cerneala si ore de emisie s-au consumat acesta saptamana in “cazul Vaslui”! Echipa care, nu cu mult timp in urma reprezenta Romania in cupele europene, a ajuns pe marginea prapastiei. Problemele financiare, care “bantuie” intreaga Romanie fotbalistica (si nu numai), par a fi atins apogeul aici la Vaslui.

Dupa semnalul de alarma tras saptamana trecuta, cand jucatorii nu s-au antrenat inaintea meciului cu Viitorul Constanta, la inceputul acestei saptamani, fotbalistii de la Vaslui, anunta ca intra in greva si ca nu se vor prezenta la partida cu Steaua! In acelasi timp, conducerea anunta ca nu mai sunt bani nici macar pentru deplasarea echipei la Bucuresti, nascandu-se astfel posibilitatea ca Steaua sa castige prin neprezentarea adversarei.

Ies in evidenta lucruri incredibile; jucatori neplatiti de 12 luni, plangeri depuse pe la comisii, jigniri venite din partea fostului patron, marturii inspaimantatoare ale unor fosti jucatori ( vezi cazul Marian Aliuta), toate acestea amorsand bomba la Vaslui!

Era mijlocul saptamanii si inca nu se stia daca meciul se joaca sau nu! Pana la urma, cu o zi inaintea partidei, ajunge in capitala o echipa de “prunci ai Moldovei” , adunati de prin tot judetul Vaslui, care urmau sa joace impotriva Stelei. In ziua meciului insa  (n.r. ieri), apare informatia conform careia, la 10.00 dimineata, prima echipa a Vasluiului, porneste cu autocarul spre Bucuresti! Imbarbatati de Liviu Ciubotariu si “blindati” cu pizza si sos picant, Antal si compania ajung la destinatie cu doar cateva ore inaintea startului partidei.

Situatia este tragi-comica; daca miercuri nu erau bani de motorina, vineri, erau deja cazate in Bucuresti, 2 echipe ale Vasluiului!?!?!?!?!?!?!?!

Pana la urma, prima echipa intra pe teren -nu inainte de a intarzia inceperea meciului cu 10 minute- si, “colac peste pupaza”, profitand de apatia Stelei, castiga meciul cu 1-0, provocandu-i campioanei prima infrangere stagionala!

Sa fi fost o strategie geniala a moldovenilor?  Sa le fi dat pizza consumata pe autocar puteri nebanuite? Sau stelistii sa se fi relaxat la vederea “pustilor” cu care se zicea ca vor juca? Oricum ar fi, rezultatul ( si mai ales jocul) este unul rusinos pentru Steaua, si desprins parca din filmele de aventuri, pentru vasluieni!