Cale libera spre titlu! Simona Halep a devenit principala favorita la castigarea acestei editii de Roland Garros.

De multa vreme teniul romanesc nu a mai trait un astfel de moment! Un moment in care este indreptatit sa spere ca dupa decenii de asteptare, unul din cele patru mari trofee ale “ sporului alb “ va ajunge in Romania! In fata acestei uriase performante, nu se putea afla altcineva decat, tanara noastra constanteanca, Simona Halep, a carei ascensiune spre varful piramidei tenisului mondial feminin, este desprinsa parca din lumea basmului. Ajunsa pe locul 4 in ierarhia WTA, Simona are toate portile deschise spre castigarea turneului de la Roland Garros, in conditiile in care primele trei favorite ale turneului au fost deja eliminate. Serena Willians, Li Na si Agnieszka Radzwanska au parasit surprinzator turneul parizian inca din prima saptamana, in timp ce Simona noastra a zburdat spre optimile de finala!

In aceasta faza a competitiei, Halep a trecut chiar azi ( 31 mai 2014), de  jucatoarea din Spania, Maria Tesesa Torro-Flor, intr-o maniera care a entuziasmat intreaga Europa. Victoria in doua seturi, 6-3, 6-0, a fost descrisa de cei de la Eurosport astfel: “ Nu e de mirare ca una din cartile ei favorite este Harry Potter! Simona a reusit lovituri magice contra jucatoarei spaniole Torro-Flor si s-a calificat in optimi. Favorita la castigarea turneului in acest moment, Halep s-a aparat excelent si a gasit unghiurile perfecte prin care a rapus-o pe Torro-Flor. “ Primele cuvinte ale Simonei de dupa victoria de astazi, denota maturitate si foarte multa incredere in fortele proprii: “ Nu este o surpriza pentru mine aceasta victorie pentru ca am din ce in ce mai multa incredere in mine si imi iese jocul din ce in ce mai bine aici la Roland Garros. “, a declarat jucatoarea noastra imediat dupa meci. In optimi, Simona o va intalni pe americanca Sloane Stephens, ocupanta pozitiei a 19-cea in ierarhia mondiala.

Din pacate, cealalta romanca implicata in lupta pentru calificarea in optimi, Sorana Cirstea, a fost eliminata de mult mai titrata Jelena Jankovici, scor 1-6, 2-6, insa cu totii speram ca ea sa fie razbunata de Simona Halep, pe care o asteptam acasa in calitate de  “regina a zgurii pariziene “!