Dan Negru initiaza o reforma in lumea TV!

Zvonurile despre cat castiga, sau cat ar putea castiga vedetele TV din Romania, au reprezentat intotdeauna un subiect de larg consum. Oamenii sunt interesati de veniturile starurior din showbizz-ul autohton, iar presa speculeaza la maxim acest lucru, publicand sume de-a dreptul exorbitante!  Ultima astfel de stire a aparut chiar ieri, cand se vehicula ca Bianca Dragusanu s-a inteles cu cei de la Antena 1, pentru prezentarea emisiunii “ Splash “, contra sumei de 30.000 de euro! Veridicitatea acestei informatii va fi greu de demonstrat, mai ales ca, vedetele noastre refuza de cele mai multe ori sa-si declare venitirile. In acest sens, unul dintre cei mai cunoscuti si mai longevivi prezentatori TV de la noi, Dan Negru, vine cu o propunere inedita! El doreste ca lefurile vedetelor TV sa fie dezvaluite publicului chiar de catre acestea si mai apoi confirmate de televiziunile pentru care lucreaza, dupa modelul deja consacrat in occident.

Prezentatorul Antenei 1, este de parere ca vehicularea unor astfel de sume, fara posibilitatea verificarii lor, poate face mult rau breslei, si prin intermediul contului sau de Facebook, transmite urmatorul mesaj: “ Cred ca publicarea lefurilor vedetelor de TV ar curata piata TV de baliverne, care fac rau breslei, am mai spus-o! Sunt primul care as fi dispus sa-mi public leafa. In toata lumea civilizata a televiziunii asta e o normalitate. Atat lefurile cat si contractele publicitare. Starurile TV isi publica singure veniturile si televiziunile le confirma. Zilele astea, Jeremy Clarckson si BBC negociaza pe sume facute publice chiar de ei. Doar la noi transferurile vedetelor se fac pe sume aiuristice care repet, fac rau breslei. “

Desi nu si-a publicat leafa de la Antena, Dan Negru ofera un exemplu despre cum ar trebui tratata situatia de catre ceilalti colegi din meserie: “ Iata un exemplu: 17.000 de euro mi s-au oferit ca sa apar intr-un spot publicitar pe timpul verii, alaturi de copiii mei, eventual. Nu am acceptul de a dezvalui numele agentiei sau al companiei, dar am ok-ul de a face publica oferta. Am refuzat-o pentru ca nu mi-am asociat niciodata numele cu vreun brand comercial. Probabil de idiot, dar imi asum asta. Importanta insa e marja de pret: 17.000 euro/3 luni/spot publicitar difuzat pe toate televiziunile. “, a adaugat Dan Negru, in mesajul scris de pe site-ul de socializare.

Asteptam cu totii momentul in care veniturile starurilor TV se vor face publice, moment in care, discutia se va muta la un alt nivel! Se va trece probabil la o analiza obiectiva asupra calitatii celor care apar in fata telespectatorilor, acestia din urma avand posibilitatea ( dupa foarte multa vreme ), de a face apreciere valorica si de merit, fata de cei pe care aleg sa-i urmareasca.