Zlatan Ibrahimovici vorbeste despre retragerea din activitate

Zlatan Ibrahimovici, considerat de multi ca fiind cel mai mare atacant din fotbalul modern, a ajuns la apusul carerei sale de jucator. La 32 de ani, superstarul celor de PSG, care in impresionanta-i cariera a trecut pe la cluburi imense precum Ajax Amsterdam, Juventus Torino, Inter Milano, F.C. Barcelona si A.C Milan, a anuntat ca la sfarsitul contractului cu actuala campioana a Frantei, va iesi definitiv din fotbalul de mare performanta. Intr-un interviu acordat pentru espnfc.com, Zlatan Ibrahimovici a declarat: “Contractul meu se incheie in 2016. Voi avea 34 de ani atunci si nu ma vad continuind la acelasi nivel la varsta asta. Asa ca, raspunsul meu la intrebarea daca imi voi incheia cariera la PSG este: probabil ca da”.  Desi a castigat trofee importante in fiecare tara in care a jucat si pentru fiecare echipa la care a evoluat, lui Zlatan Ibrahimovici ii lipseste totusi cel mai ravnit trofeu al cluburilor: Liga Campionilor. Cu toate acestea, “Ibracadabra”, asa cum a fost supranumit de fani, este convins ca isi poate indeplini acest vis chiar in sezonul actual.

[ads2]

Referitor la castigarea Ligii Campionilor, Zlatan Ibrahimovici a declarat in cadrul aceluiasi interviu: “Cred ca putem castiga Liga Campionilor. Avem sansa noastra, echipa asta e facuta sa joace in marile competitii, avem experienta necesara, mai ales dupa sezonul trecut. Nu vom face o obsesie din castigarea Ligii Campionilor Europeni. Eu am castigat 23 de trofee pana acum, am dat tot ce aveam mai bun si am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru a castiga cat mai mult”. Avand in vedere achizitiile facute de PSG in ultimii ani, vorbele lui Zlatan Ibrahimovici sunt mai mult decat acoperite, campioana Frantei fiind inca de pe acum una dintre favoritele hartiei la castigarea trofeului suprem inter-cluburi.

Dar ce va face Zlatan Ibrahimovici dupa ce isi va pune ghetele-n cui? Inca nu se stie raspunsul la acesta intrebare, informatiile in acest sens fiind contradictorii. Chiar daca presedintele clubului din hexagon, Nasser al-Khelaifi, a declarat ca Ibra poate deveni directorul sportiv al echipei, marele atacant suedez este mult mai retinut in a face dezvaluiri referitoare la viata sa de dupa fotbal. Cu privire la acest aspect, Zlatan Ibrahimovici a spus pentru sursa mai sus citata: “Nu stiu daca vreau sa devin manager. Este prea devreme acum. Sa mai asteptam putin si vom vedea ce se va intampla dupa expirarea contractului meu cu PSG”.