S-a intors Alex Ferguson???

In sfertul de finala a Uefa Champions League de aseara, intre Manchester United si Bayern Munchen, “calculele hartiei”, dadeau o favorita clara. Bavarezii, considerati cea mai in forma echipa a lumii in acest moment, pareau sa-si puna doar problema scorului in fata lui United, care traverseaza cel mai greu moment din ultimii 20 de ani. Luati in deradere chiar si de adversarii din Premier League, “deavolii rosii”, erau cotati cu sanse infime de a prinde semifinalele UCL in acest an. Nu putem spune ca rezultatul de 1-1 inregistrat aseara, le da mari sperante… dar oricum ceva a parut sa fie altfel…mai bine… .

Dupa calificarea in fata grecilor de la Olympiakos, cele mai multe voci invocau inferioritatea adversarului si puneau in plan secundar evolutia (de altfel foarte buna) a baietilor lui David Moyes. Aseara insa adversara a fost detinatoarea celui mai ravnit trofeu european, actuala si viitoarea campioana a Germaniei!

United, incepe curajos si cu putina indulgenta din partea arbitrului, putea trece in avantaj inca din minutul 4, cand Welbeck a bagat mingea in poarta, dar golul a fost anulat pentru joc periculos. Acelasi jucator putea deschide scorul la ultima actiune a primei reprize, dar Neuer s-a opus “scaritei” englezului. Manchester deschide totusi scorul dupa un corner bine executat de Rooney si o reluare precisa, langa bara, a capitanului Vidic. Nemtii reusesc egalarea prin golul lui Schweinsteiger, jucator care urma sa fie eliminat pentru cumul de cartonase, in minutul 90.

Dincolo de aceste informatii tehnice si elemente statistice, merita evidentiat modul in care Manchester United a aborbat aceasta partida! Au refuzat sa accepte postura de outsider, si au luptat de la egal la egal cu trupa lui Guardiola… a semanat cu echipa care le demonstra acelorasi nemti, ca nu e suficient sa ai 1-0 in minutul 92 pentru a castiga trofeul…a semanat cu acea echipa care defila anul trecut in campionatul ‘miliardarelor” Chelsea si City… cu acea echipa, luata de nicaieri, si dusa cel mai sus de Sir Alex Ferguson!

Manchester a parut debusolata in tot acest sezon intern… jucatorii, desi aceiasi, pareau ca nu mai stiu nimic din ce i-a invatat marele manager scotian, iar fanii spuneau ca Sir Alex, n-a plecat doar fizic de la ei,ci a luat odata cu el, si spiritul pe care candva l-a impus… . Sa se fi intors oare???